Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Ancuţa Morariu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că bărbatul lovit de TIR avea 76 de ani.
„În jurul orei 7.00 dimineaţa, un bărbat a condus un TIR pe DN 68A în localitatea Dumbrava din judeţul Timiş, dinspre Lugoj spre Deva, iar la un moment dat a surprins şi accidentat un pieton care se deplasa, se pare, pe acostamentul drumului, în aceeaşi direcţie de mers. În urma accidentului, pietonul, un bărbat de 76 de ani din Dumbrava, a decedat. În acest caz se fac cercetări pentru ucidere din culpă”, a declarat Ancuţa Morariu.
Potrivit poliţiştilor care au mers la locul accidentului, bărbatul de 76 de ani transporta lemne de foc cu o roabă când a fost lovit de autocamion.
Şoferul TIR-ului şi-a continuat drumul, apoi, la aproximativ o sută de metri de accident, s-a întors şi a mai trecut o dată cu autotrenul peste bărbat, călcându-l cu roţile pe cap, au spus sursele citate.
Aceiaşi poliţişti au declarat că şoferul autotrenului nu le-a putut explica de ce a făcut manevrele respective.