Prima pagină » Știri externe » Poliţia franceză evacuează un liceu dezafectat din Paris, ocupat de migranţi – FOTO. VIDEO

Poliţia franceză evacuează un liceu dezafectat din Paris, ocupat de migranţi – FOTO. VIDEO

Poliţia a procedat vineri dimineaţa, înainte de zori, la evacuarea Liceului Jean-Quarré - dezafectat -, în arondismentul al XIX-lea din Paris, ocupat începând din iulie de câteva sute de migranţi, potrivit unor martori, relatează Reuters în pagina electronică.

Evacuarea a avut loc fără incidente. Ocupanţii aşteptau în curtea liceului să fie conduşi, cu ajutorul unor autobuze, către o nouă destinaţie.

Liceul era încercuit de poliţie.

Aproximativ 100 de persoane s-au refugiat în curte, în vară, iar apoi numărul a crescut până la 700-800, inclusiv numeroşi afgani şi sudanezi, dar şi eritreeni şi persoane originare din Magreb.

La sfârşitul lui septembrie, Tribunalul Administrativ din Paris le-a dat termen o lună să părăsească locul şi i-a anunţat că altfel urmează să fie evacuaţi de poliţie.

Primăria din Paris plănuieşte să renoveze clădirea şi să o transforme în centru de primire de urgenţă a migranţilor, iar pe termen mai lung într-un centru media.