PIB-ul zonei euro va avansa în acest an cu 1,6%, în timp ce la nivelul UE creşterea va fi de 1,9%, potrivit estimărilor de toamnă ale Comisiei Europene, îmbunătăţite cu 0,1 puncte procentuale faţă de prognoza din primăvară, relatează Wall Street Journal.
Cu toate acestea, Comisia a redus estimările pentru anul viitor cu 0,1 puncte procentuale, la un avans de 1,8% în zona euro şi de 2% pentru UE.
Petrolul ieftin şi politica monetară relaxată a Băncii Centrale Europene au stimulat consumul şi exporturile, dar ritmul de creştere economică din UE şi zona euro rămâne relativ mediocru, se arată în raport.
Comisia avertizează că efectele crizei financiare, cum ar fi nivelul ridicat al datoriilor guvernamentale şi ale companiilor, şi slăbiciunea economiei mondiale vor afecta creşterea economică în următorii câţiva ani.
În pofida previziunilor precaute pentru următorii doi ani, Comisia consideră că creditarea îşi revine, iar finanţarea pe piaţă va continua să joace un rol tot mai important în susţinerea investiţiilor şi să devină un motor mai puternic de creştere.
Estimările CE includ şi prima evaluare a economiei Greciei după impunerea controlului capitalului, în luna iunie, şi acordul din august pentru un nou program de susţinere în valoare de 86 de miliarde de euro, în schimbul măsurilor de reformă.
Comisia se aşteaptă ca economia elenă să rămână în recesiune în acest an şi în 2016, cu o contracţie a PIB de 1,4%, respectiv de 1,3%.
În luna mai, CE anticipa o creştere a economiei Greciei de 0,5% în 2015 şi de 2,9% în 2016.
Între statele mari ale zonei euro, Germania va înregistra o creştere economică de 1,7% în 2015 şi de 1,9% 2016, Franţa de 1,1%, respectiv 1,4%, Spania de 3,1% şi 2,7%, iar Italia de 0,9% şi 1,5%. Economia Marii Britanii va avansa cu 2,5%, respectiv 2,4%.
În cazul statelor din Europa Centrală şi de Est, economia Poloniei va avansa în acest an şi cel viitor cu 3,5%, cea a Cehiei cu 4,3%, respectiv 2,2%, iar cea a Ungariei cu 2,9% şi 2,2%. Bulgaria va înregistra o creştere a PIB de 1,7% în 2015 şi de 1,5% în 2016.