Prima pagină » Politic » Kelemen: UDMR va vota Guvernul, dar aşteptăm dialog şi punctual vom decide cum votăm pe viitor

Kelemen: UDMR va vota Guvernul, dar aşteptăm dialog şi punctual vom decide cum votăm pe viitor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, că parlamentarii formaţiunii sale vor vota Guvernul Cioloş, însă aşteaptă dialog pe viitor cu acesta şi sprijin pentru minorităţi, urmând să decidă punctual cum vor vota pentru restul proiectelor lui Dacian Cioloş.
Kelemen: UDMR va vota Guvernul, dar aşteptăm dialog şi punctual vom decide cum votăm pe viitor
Ştefan Pană
17 nov. 2015, 14:27, Politic

Liderul UDMR a precizat că votul de marţi nu înseamnă că formaţiunea a renunţat „la formula consacrată” a Guvernului politic. „UDMR va vota pentru instalarea Guvernului condus de Dacian Cioloş şi suntem conştienţi că într-un an nu se pot înfăptui minuni. Nu există minuni. Trebuie să depunem eforturi”, a spus Kelemen.

Acesta a spus că aşteaptă de la Guvern respectarea legislaţiei în vigoare, inclusiv în ceea ce priveşte minorităţile naţionale, dar şi măsuri privind economia şi administraţia publică, lucruri de care va depinde susţinerea viitoare a UDMR.

„Azi veţi avea voturile noastre. În continuare aşteptăm de la dumneavoastră un dialog constant şi sincer. (…) Punctual vom decide cum vom vota”, a conchis Kelemen Hunor.