Prima pagină » Știri externe » Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului: 33 de terorişti, morţi în bombardamentele ruse şi franceze din Siria. Mulţi islamişti au fugit

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului: 33 de terorişti, morţi în bombardamentele ruse şi franceze din Siria. Mulţi islamişti au fugit

Cel puţin 33 de presupuşi membri ai reţelei teroriste Stat Islamic au murit în urma bombardamentelor efectuate în ultimele 72 de ore de Rusia şi Franţa în nordul Siriei, anunţă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), notând că mulţi terorişti au reuşit să fugă, relatează Le Figaro.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului: 33 de terorişti, morţi în bombardamentele ruse şi franceze din Siria. Mulţi islamişti au fugit

„Bombardamentele franceze şi ruse efectuate duminică, luni şi marţi asupra unor depozite de armament şi poziţii militare din zona Raqqa s-au soldat cu 33 de morţi şi zeci de răniţi în rândurile reţelei teroriste Stat Islamic”, a declarat Rami Abdel Rahman, directorul OSDO.

„Numărul redus de morţi se explică prin faptul că islamiştii au luat măsuri de precauţie. În jurul depozitelor nu mai era pază”, a explicat el, precizând că mulţi terorişti au fugit la Mosul, fieful irakian al reţelei teroriste Stat Islamic.

Rusia şi Franţa au intensificat în ultimele zile bombardamentele asupra oraşului sirian Raqqa, fieful reţelei teroriste Stat Islamic.