În noua secţie de psihiatrie ce va fi amenajată în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba va investi 6 milioane de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Secţia va avea 50 de paturi, iar lucrările vor începe cel mai probabil în luna august, termenul de execuţie fiind de 24 de luni.
Construcţia este inedită prin faptul că, în partea superioară, urmează să fie amenajat un spaţiu de relaxare cu zone verzi, băncuţe, jardiniere şi gazon artificial. Totodată, pentru a asigura independenţa energetică vor fi montate panouri solare.
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia, Nicoleta Coşarcă, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că investiţia reprezintă o necesitate, deoarece vechea secţie funcţionează într-un ”spaţiu istoric, impropriu”.
”După foarte multe căutări s-a găsit această soluţie, construcţia unei secţii noi în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia. Este mai costisitoare decât ne-am imaginat noi, pentru că iniţial am mers pe soluţii de reabilitare a unor spaţii existente. Aceasta a fost singura soluţie pe care Consiliul Judeţean Alba s-a angajat să o finanţeze pe o perioadă de doi ani”, a spus Coşarcă.
La rândul său, directorul financiar contabil al instituţiei, Diana Mârza, a declarat, la aceeaşi conferinţă de presă, că întreaga clădire va fi formată din demisol, parter, etajul întâi şi etajul doi, iar saloanele vor fi prevăzute cu băi, sistem detecţie incendiu şi sistem apelare asistente. Fiecare salon va avea maxim trei paturi.
”La demisol va funcţiona arhiva spitalului, vor fi mutate toate atelierele şi spaţiile de depozitare ale blocului alimentar. La parter va funcţiona ambulatoriul secţiei de psihiatrie, zona de internare, filtru, izolatoare, inclusiv sala de vizitare. La etajul 1 vor funcţiona 25 de paturi, o sală de mese, un oficiu, etc. Aici vor fi internate persoane de sex feminin şi vor fi amenajate cabinetele medicilor. La etajul al doilea vor fi 25 de paturi pentru pacienţii de sex masculin, sală mese, oficiu, club şi alte cabinete ale medicilor”, a spus Diana Mârza.
Totodată, construcţia va fi prevăzută cu trei lifturi – unul pentru alimente, unul pentru personal şi altul pentru pacienţi.
”În acest an, pentru lucrări, s-a alocat suma de 995.610 de lei, iar pentru anul viitor ne-a fost aprobat un credit de angajament bugetar în sumă de 5 milioane de lei”, a afirmat Mârza.
În clădirea în care a funcţionat vechea secţie de psihiatrie se va înfiinţa un muzeu de icoane.
În prezent, secţia de psihiatrie funcţionează într-un spaţiu situat în Cetatea Alba Carolina.