„Minte-mă frumos în Centrul Vechi” este continuarea comediei romantice româneşti „Minte-mă frumos”.
Filmat în toamna anului trecut în Bucureşti, „Minte-mă frumos în Centrul Vechi” va fi lansat în cinematografele din întreaga ţară pe 1 aprilie.
O nouă colaborare între regizorul Iura Luncaşu (cunoscut pentru seriale TV precum „Deschide Ochii”) şi scenaristul Adrian Lustig („Nuntă Mută”, „Poker”, „O poveste de dragoste, Lindenfeld”, „Funeralii fericite”), comedia „Minte-mă frumos în Centrul Vechi” îi are în distribuţie pe cei doi protagonişti care au fost sarea şi piperul primei părţi: Antoaneta Zaharia şi Marius Damian.
Alături de aceştia, în „Minte-mă frumos în Centrul Vechi”, vor apărea actori cosacraţi – Coca Bloos, Adriana Trandafir, Emilian Oprea şi George Pişteranu -, dar şi tineri artişti de succes din lumea teatrului: Pavel Ulici, Nicoleta Hâncu, Alexandru Unguru, Aida Economu, Sorin Miron şi Diana Roman.
Apariţii speciale în „Minte-mă frumos în Centrul Vechi” vor avea: Viorel Lis, Codin Maticiuc şi Virgil Ianţu.
În „Minte-mă frumos în Centrul Vechi”, cinci tineri actori pregătesc un spectacol într-un teatru din Centrul Vechi. Doru, Dora, Lucy, Alecu şi Freddie alcătuiesc un armonios pentagon amoros. Dora şi Lucy sunt îndrăgostite de Doru, dar Doru e îndrăgostit de păcănele. Alecu e îndrăgostit de Dora, dar se mulţumeşte cu Lucy. Lucy se mulţumeşte cu oricine. Oricând, oriunde. Cât despre Freddie… e greu de definit pe cine şi ce iubeşte mai mult.
Un singur lucru e cert: cămătarii nu-l iubesc deloc pe Doru. Cu recuperatorii pe urmele lui, acesta apeleaza la Toni, care nu şi-a pierdut talentul de hacker exersat în „Minte-mă frumos”. Şi cum soţia lui, Oana, şi-a pus în minte să-i năşească pe Dora şi Doru, Toni mai loveşte o dată. Cum era de aşteptat, cel lovit va fi chiar Toni. Norocul lui că ştie să se facă de râs ca nimeni altul. Şi totuşi: ce caută Virgil Ianţu şi Viorel Lis în toate astea? O caută cu lumânare…
„Minte-mă frumos în Centrul Vechi” este produs de Fundaţia Teatrul Contemporan. Producători sunt Adrian Lustig şi Cristina Dobriţoiu, scenariul este semnat de Adrian lustig, iar imaginea, de Andrei Băltăreţu.