Niculescu a trecut de tenismena în vârstă de 30 de ani în 2 ore şi 46 de minute de joc. Pe durata partidei, românca nu a servit niciun as şi nu a făcut nicio dublă greşeală, iar procentajul primului serviciu a fost de 80% (dintre care 47% puncte câştigate). Meciul a fost unul cu foarte multe game-uri pierdute pe propriul serviciu. Jankovic şi Niculescu şi-au pierdut de câte 10 ori serviciul.
A fost a 7-a confruntare între Niculescu şi Jankovic. Sportiva din Serbia conduce la întâlniri directe cu 5-2, dar Niculescu a câştigat ultimele două meciuri.
Pentru victoria obţinută, românca va primi 105 puncte în clasamentul WTA şi 29.580 de dolari. În şaisprezecimile competiţiei de categorie Premier 5 (900 de puncte pentru campioană), Niculescu o va întâlni pe Agnieszka Radwanska (Polonia, locul 3 mondial). Scorul întâlnirilor directe este 1-1, iar Niculescu a câştigat cea mai recentă partidă, în 2015, pe iarba de la Nottingham, scor 5-7, 6-4, 6-0.
Monica Niculescu este fostă sfertfinalistă a competiţiei din Qatar (în 2012), dar nu are de apărat niciun punct în clasamentul WTA, întrucât nu a participat în 2015. Angelique Kerber (locul 2 WTA) şi Simona Halep (numărul 4 în lume) sunt favorite la câştigarea trofeului. Simona Halep joacă, marţi, cu Elena Vesnina (Rusia, 115 WTA), în turul 2 al competiţiei. Turneul WTA de la Doha (Qatar) este dotat cu premii totale în valoare de 2.818.000 de dolari.
Monica Niculescu a jucat pentru România în cadrul FED Cup împotriva Cehiei, în perioada 6-7 februarie. Ea a înregistrat o victorie (6-3, 6-4 cu Petra Kvitova) şi o înfrângere (4-6, 6-4, 3-6 cu Karolina Pliskova). În acest an, Monica Niculescu a fost eliminată în turul doi al turneului de Mare Şlem Australian Open.