Prima pagină » Știri externe » Peste 150 de militanţi Al-Shabaab, ucişi în raiduri aeriene efectuate de SUA în Somalia

Peste 150 de militanţi Al-Shabaab, ucişi în raiduri aeriene efectuate de SUA în Somalia

Peste 150 de membri ai miliţiilor islamiste Al-Shabaab au murit în urma unor raiduri aeriene efectuate de drone militare aparţinând Statelor Unite, la 200 de kilometri de capitala Somaliei, informează site-ul cotidianului Le Figaro.
Peste 150 de militanţi Al-Shabaab, ucişi în raiduri aeriene efectuate de SUA în Somalia

Raidurile aeriene au avut loc sâmbătă într-o tabără teroristă situată la 200 de kilometri nord de Mogadishu, anunţă Pentagonul.

„Militanţii se antrenau pentru un atac terorist de amploare, reprezentând o ameninţare iminentă pentru Statele Unite şi pentru forţele Uniunii Africane”, a explicat Jeff Davis, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

„Potrivit bilanţului iniţial, peste 150 de combatanţi terorişti au fost eliminaţi”, a adăugat Davis.

Miliţiile islamiste Al-Shabaab sunt afiliate organizaţiei teroriste Al-Qaida în Magrebul Islamic.