Eaman-Amy Saad Shebley, soţul ei şi cei trei copii, se aflau deja la bordul unui avion care urma să zboare pe ruta Chicago-Washington atunci când pilotul a cerut debarcarea lor, relatează The Independent.
Anterior, familia a întrebat stewardesa dacă ar putea instala scaune de siguranţă pentru pentru copiii lor. Momentul în care familia a fost evacuată a fost filmat de mama copiilor, iar înregistrarea arată cum stewardesa şi apoi pilotul le cer să părăsească avionul.
Când l-a întrebat pe pilot dacă decizia nu este una „discriminatorie”, acesta a răspuns că este vorba despre o „problemă de siguranţă a zborului”, fără să mai dea alte explicaţii.
„Să vă fie ruşine United Airlines pentru modul în care m-aţi tratat pe mine şi familia mea fără niciun alt motiv decât felul în care arătam, invocând ” probleme de zbor în siguranţă „, a scris femeia pe Faceook, postând înregistrările video. „Cei trei copii sunt prea mici pentru a înţelege”, a adăugat ea.
Consiliul Relaţiilor Americano-Islamice a transmis o scrisoare oficialilor United Airlines, în numele familiei lezate, cerând măsuri disciplinare împotriva personalului implicat.
„Am obosit ca pasagerii să fie debarcaţi din avion pentru motive nejustificate, invocându-se directive de ‘securitate ‘”, a declarat Ahmed Rehab, director CAIR-Chicago. „Securitatea înseamnă securizarea pasagerilor, nu hărţuirea şi umilirea lor”, se mai arată în declaraţie.
Compania aeriană şi-a cerut scuze de mai multe ori familiei Shebley, transmiţând că după ce au fost coborâţi din avion, acestia au fost programaţi pentru un alt zbor.
Într-o declaraţie pentru BuzzFeed News, United Airlines a precizat că familia a fost programată pentru un zbor ulterior „din cauza preocupărilor legate de scaunul pentru siguranta copilului, care nu sunt conforme cu reglementările federale de siguranţă” şi a transmis că politica companiei nu acceptă discriminarea.