În iarnă, Budescu a refuzat oferta Stelei pentru a semna cu o echipă din liga a doua chineză. Fotbalistul nu a fost convocat pentru meciurile amicale cu Lituania şi Spania, chiar dacă a adus victoria decisivă a României în Feroe. Anghel Iordănescu l-a anunţat în mai multe rânduri pe fostul mijlocaş al Astrei că-i va fi foarte greu să prindă lotul pentru turneul final, iar acum fotbalistul de 26 de ani i-a oferit o replică tăioasă selecţionerului.
„Asta e filosofia la echipa naţională! Dacă faci un 0-0 chinuit e OK pentru el. Chiar şi dacă pierzi cu 1-0 este bine, că nu iei multe goluri. Aşa gândesc ei! Primul lor criteriu este să te aperi foarte bine, să faci faza defensivă. Alte calităţi nu mai contează”, a spus Budescu, la Digi Sport.
Cu doar o zi înainte, Anghel Iordănescu declarase că fostul decar al Astrei are şanse infime să prindă lotul pentru Euro 2016: „Din păcate, consider că opţiunea pe care a luat-o Budescu de a pleca în China îi limitează foarte mult şansele de a merge la Euro. Gândiţi-vă că joacă într-o echipă din seria secundă din China şi ne este foarte greu să-l urmărim şi nu ştiu dacă el va mai avea competiţia necesară ca să mai aibă o prestaţie foarte bună la Euro”, a spus Iordănescu, la Dolce Sport.