Directorul medical al Spitalului Judeţean Suceava, Tiberius Brădăţan, a declarat corespondentului MEDIAFAX că unul dintre răniţi, un tânăr, a fost supus unei intervenţii chirurgicale, dar a murit postoperator. Totodată, în Spitalul Judeţean Suceava se mai află internate două femei, una cu fractură cervicală, iar o alta cu traumatism cranio-cerebral şi traumatism toraco-abdominal, dar şi un tânăr cu traumatism de coloană şi toracic.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat că tânărul care a murit postoperator era pasager în autoturismul de teren condus de călugăr.
Cercetările poliţiştilor au stabilit că un călugăr care conducea un autoturism de teren înmatriculat în Bulgaria, cu volan pe partea dreaptă, s-a angajat în depăşirea unui autoturism care circula în faţa sa, însă, din cauza vitezei excesive şi a faptului că drumul pe care circula era acoperit cu pietriş, a pierdut controlul şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus din sens opus de un tânăr de 20 de ani, din judeţul Botoşani.
În urma accidentului, o victimă a murit pe loc, iar alte opt au fost internate în spital.