Prima pagină » Știri externe » Obama: SUA vor instala un sistem antirachetă pentru contracararea Coreei de Nord

Obama: SUA vor instala un sistem antirachetă pentru contracararea Coreei de Nord

Statele Unite pregătesc un sistem antirachetă pentru contracararea ameninţărilor balistice nord-coreene, afirmă preşedintele Barack Obama, într-un interviu acordat CBS.
Obama: SUA vor instala un sistem antirachetă pentru contracararea Coreei de Nord

„Unul dintre lucrurile pe care le facem este să analizăm posibilitatea poziţionării sistemelor antirachetă, pentru a soluţiona problema activităţilor nucleare nord-coreene”, a declarat Barack Obama.

„De asemenea, instalăm un scut antirachetă care să blocheze ameninţările minore reprezentate acum de Coreea de Nord, un stat imprevizibil”, a subliniat preşedintele Statelor Unite.

În ultima perioadă, Coreea de Nord a intensificat activităţile balistice şi a efectuat un presupus test nuclear. Regimul stalinist condus de Kim Jong-Un a ameninţat că ar putea ataca Statele Unite.