A ajuns în România fix în urmă cu 20 de ani şi s-a mutat aici definitiv în 1999. Uite că i-a plăcut aici. Bine, bine, mai întâi i-a plăcut un român, pe care l-a cunoscut în America, de Ziua Europei.
„Când a vrut să mă convingă să mă căsătoresc cu el am spus ok, dar trebuie să cunosc ţara ta. Am luat un avion şi am ajuns în Bucureşti. Am stat două zile în Bucureşti şi imediat m-a dus la munte, în munţii Făgăraş, şi a fost o descoperire extraordinară, a fost un şoc vizual, estetic.
Şi am spus da, o să venim în Romania”, povesteşte Clotilde Armand.
Şi a venit. Prima oară a stat într-un apartament cu două camere al soacrei sale. „Într-adevăr, mi s-a părut că nu era foarte mult spaţiu si într-adevăr a fost pentru mine atunci un pic şoc, dar restul… Bucureşti mi s-a părut un oraş de descoperit, un oraş extrem de frumos. Noi, francezii, avem un ochi pentru patrimoniu. Ştim să vedem tot ce este frumos, chiar dacă este un pic de mizerie în faţă. Şi chiar să ştiţi Bucureşti este un oraş foarte frumos”.
O ţară frumoasă cu oameni prea puţin optimişti. Clotilde Armand zâmbeşte mult pentru o româncă. Poate că e de la faptul că e franco-româncă. E ceva ce-o deranjează la români: „Resemnarea. Trebuie să se implice, se pot schimba lucrurile”. Nu de alta, dar atunci când pui suflet, lucrurile chiar pot să iasă. Şi asta-i place la români, „partea sufletistă”
Care e cea mai mare problemă a lor atunci? „Problema numărul unu în România la ora actuală este clasa politică. Trebuie schimbată”. Şi a Bucureştiului? „Suntem un pic în Evul Mediu când e vorba de a gestiona un oraş”. Nu-i dezbatere, nu-i transparenţă.
Citeşte continuarea pe Gândul.