Directorul FIST, profesorul Paul Chiribuţă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că festivalul este unic în România şi printre puţinele din Europa.
În acest an vor fi prezente zece şcoli de teatru, dintre care şase din România şi patru din Polonia, Republica Moldova, Slovacia şi Bulgaria.
“Ne-am orientat anul acesta către şcoli care vin din spaţiul est-european, balcanic chiar, în perspectiva unei dezvoltări pe care o preconizăm a acestui festival care, dincolo de aceste manifestare, de spectacole, de prezenţă efectivă, poate genera şi proiecte la nivel european, balcanic şi cred că asta ar fi direcţia pe care acest festival ar trebui să se dezvolte în viitor”, a spus Chiribuţă.
El a arătat că primele două ediţii au pus în valoare interesul publicului şi, în special, al tineretului, al elevilor pentru fenomenul teatral, pentru încercările şi reuşitele studenţilor.
Directorul FIST a adăugat că audienţa în rândul tinerilor este “un lucru extraordinar de îmbucurător” pentru misiunea de educaţie pe care o are teatrul.
“Cred că această iniţiativă va evolua şi eu sper ca în viitorul destul de apropiat să putem genera aici un centru internaţional de creaţie a tinerelor generaţii”, a afirmat directorul FIST, Paul Chiribuţă.
A treia ediţie a Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru (FIST) se va desfăşura la Suceava, în perioada 4-11 iulie.