Prima pagină » Politic » Ministrul de Interne, Petre Tobă despre inundaţii: 176 de persoane au fost salvate din situaţii de risc. Au intervenit zilnic peste 5.000 de cadre

Ministrul de Interne, Petre Tobă despre inundaţii: 176 de persoane au fost salvate din situaţii de risc. Au intervenit zilnic peste 5.000 de cadre

Situaţia la nivel naţional în ceea ce priveşte riscul de inundaţii s-a normalizat, iar în prezent prefecţii evaluează pagubele pentru a fi prezentate în şedinţa Guvernului din această săptămână, a declarat, luni, ministrul de Interne, Petre Tobă, într-o conferinţă de presă susţinută la Guvern.
Ministrul de Interne, Petre Tobă despre inundaţii: 176 de persoane au fost salvate din situaţii de risc. Au intervenit zilnic peste 5.000 de cadre
Alexandru Moise
06 iun. 2016, 14:31, Politic

Ministrul de Interne a anunţat că ultimele avertizări au expirat şi situaţia l-a nivel naţional săa normalizat, dar a precizat că în ultimele două săptămâni pompieri, jandarmi, poliţişti şi poliţişti de frontieră au intervenit în 374 de localităţi din 31 de judeţe, perioadă în care Administraţia Naţională de Meteorologie a emis 231 de avertizări, iar 19 dintre acestea au fost de cod portocaliu. De asemenea, Institutul Naţional de Hidrologie a emis 71 de avertizări, din care 7 de cod roşu şi 47 de cod galben şi portocaliu.

El a adăugat că, pentru a limita efectele inundaţiilor, au intervenit zilnic peste 5.000 de cadre al Ministerului de Interne.

De asemenea, s-au evacut preventiv 133 de persoane din zone inundabile, iar 176 de persoane au fost salvate din situaţii de risc.

Petre Tobă a mai spus că prefecţii judeţelor afectate fac în prezent o evaluare a situaţiei în zonele afectate de inundaţii, iar rezultatul centralizat al acestora va fi prezentat în prima şedinţă a Executivului.

Prezent şi el la conferinţa susţinută de ministrul de Interne la Palatul Victoria, purtătorul de cuvânt al Guvernului a spus că premierul Dacian Cioloş a ţinut în permanenţă legătura cu ministrul Tobă, dar a considerat că nu este necesar crearea unui consiliu de coordonare la nivelul Guvernului pentru că „există competenţa şi capacitatea de reacţie propice” la nivelul Ministerului de Interne.