Dispariţia a circa un miliard de dolari din sistemul bancar al Republicii Moldova a generat stupoare în această ţară.
Până în prezent, autorităţile au reuşit să recupereze 600 de milioane de lei moldoveneşti (30,5 milioane de dolari).
„În activităţile de identificare a activelor colaborăm foarte bine cu unele ţări, spre exemplu cu statele baltice, care chiar localizează fondurile şi ne arată exact care este reţeaua, filiera”, a spus Pavel Filip, conform site-ului agenţiei Reuters.
„Adevărul este că nu colaborăm foarte bine cu federaţia Rusă în privinţa datelor pe care ni le-ar putea furniza. Nici în privinţa posibilelor filiere sau reţelelor financiare care au legătură cu Rusia”, a precizat Pavel Filip.