Fotografiile făcute la sfârşitul lunii iulie înfăţişează hangare construite în Insulele Spratly din Marea Chinei de Sud. Acestea par a avea suficient spaţiu pentru orice tip de aeronavă deţinută de forţele aeriene chineze, potrivit Centrului Strategic pentru Studii Internaţionale (CSIS).
„Exceptând o scurtă vizită a unui avion militar în Reciful Fiery Cross (din Insulele Reef) efectuat mai devreme anul acesta, nu există nicio dovadă că Beijingul a desfăşurat activităţi militare aeriene. Dar construirea rapidă a hangarelor armate indică faptul că lucrurile ar putea să se schimbe”, notează raportul CSIS.
China revendică o bună parte a teritoriilor Mării Chinei de Sud. Statele Filipine, Vietnam, Malaysia, Taiwan şi Brunei se opun.
Fotografiile au apărut la o lună după ce Curtea internaţională de la Haga a declarat revendicările Chine ca fiind nefondate, Beijingul a respins însă această decizie.
Statele Unite au recomandat Chinei ca aceasta să nu militarizeze posesiunile sale de pe teritoriul Mării Chinei de Sud.