Federer, deţinător al unui record de 17 titluri de Mare Şlem la simplu, a anunţat luna trecută faptul că nu va participa la Jocurile Olimpice de la Rio, US Open şi restul competiţiilor din 2016, pentru a se recupera complet după operaţia la genunchiul stâng suferită în luna februarie.
"Nu văd această pauză drept sfârşitul a ceva. De fapt, este începutul unui obiectiv nou, acela de a reveni la Hopman Cup şi Australian Open. Acum mă simt bine şi m-am antrenat pe cât de mult posibil. Trebuie să mă menţin în formă fizică bună. În următoarele luni voi reveni la sala de forţă pentru a lucra la capacitate maximă. Sper că voi fi super puternic atunci când voi reveni în ianuarie. Este adevărat că nu credeam faptul că voi avea un precum acesta, dar am învăţat foarte mult. Este dureros să mă aflu aici la New York şi să nu pot juca. Dar am luat decizia simplă: sănătatea este prioritară", a declarat Federer, citat de Reuters.
Ultimul meci al elveţianului clasat în prezent pe locul 4 în ierarhia ATP este semifinala de la Wimbledon, pierdută în cinci seturi în faţa canadianului Milos Raonic. Federer nu a jucat nici la Roland Garros, din cauza unor probleme la spate.
Roger Federer a mai anunţat, miercuri, faptul că el şi Rafael Nadal vor juca pentru echipa Europei în competiţia inaugurală Laver Cup, care va avea loc în perioada 22-24 septembrie 2017 la Praga. Federer şi Nadal ar trebui să facă pereche la dublu.