Prima pagină » Social » Trafic rutier îngreunat pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti din cauza ceţii

Trafic rutier îngreunat pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti din cauza ceţii

Traficul rutier este îngreunat, duminică dimineaţă, pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti (A3), din cauza ceţii, vizibilitatea fiind sub 100 de metri, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
Trafic rutier îngreunat pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti din cauza ceţii
Mediafax
02 oct. 2016, 10:27, Social

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier se desfăşoară cu dificultate, în condiţii de ceaţă densă (vizibilitate sub 100 de metri), pe Autostrada Bucureşti – Ploieşti. Le recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza în funcţie de vizibilitate, să folosească luminile de întâlnire împreună cu cele de ceaţă şi mărească distanţa în mers”, se arată într-o informare remisă agenţiei de presă MEDIAFAX.

Se circulă cu dificultate, în condiţii de ceaţă densă, şi pe Autostrada Soarelui. Între Feteşti şi Cernavodă, vizibilitatea a scăzut sub 50 de metri, iar carosabilul este umed.

Poliţiştii recomandă şoferilor să circule cu viteză redusă, pentru a evita producerea accidentelor grave.