Până acum, în acest an, el a intermediat credite de un milion de euro şi are o ţintă de 1,2 mil. euro. Din 2005 până acum a intermediat credite de aproape 25 mil. euro.
Prin comparaţie, între 2005 şi 2008, înainte de criză volumul creditelor intermediate ajunsese sub 20 mil. euro.
2009 a fost un an „catastrofal“, spune el. „Veniturile mele au scăzut cu 93% în 2009, de la 4.000 euro lunar la 300 de euro, iar singurul lucru care a crescut a fost rata pe franci elveţieni. Nu mă gândeam că va creşte cursul, ci că decalajul dintre noi şi ţările UE va face ca leul să se întărească. Iar asta s-a întâmplat până în iulie 2007“.
Citeşte continuarea articolului pe Ziarul Financiar