Prima pagină » Sport » Fotbalistul nigerian Izu Joseph a murit, fiind împuşcat într-o piaţă din oraşul său natal

Fotbalistul nigerian Izu Joseph a murit, fiind împuşcat într-o piaţă din oraşul său natal

Fotbalistul nigerian Izu Joseph, în vârstă de 24 de ani, a decedat, marţi, după ce a fost împuşcat într-o piaţă din Okaki, oraşul său natal, conform BBC.
Fotbalistul nigerian Izu Joseph a murit, fiind împuşcat într-o piaţă din oraşul său natal
Andrei Pal
18 oct. 2016, 19:27, Sport

Fundaşul evolua la formaţia Shooting Stars în prima ligă din Nigeria, fiind adus la echipă în urmă cu trei sezoane. A fost unul dintre jucătorii determinanţi în obţinerea promovării în prima ligă, în 2014. Izu Joseph a fost nimerit de un glonţ tras de oamenii înarmaţi care au atacat piaţa locală.

Ca urmare a decesului său, clubul a postat un mesaj de susţinere pentru familia fotbalistului. „Izu Joseph a dispărut dintre noi! O stea căzătoare a plecat din noi. Odineşte-te în pace, frate! Cum este viaţa… Fie ca Dumneze să îţi întărească familia în aceste momente grele”, scriu nigerienii.

Clubul Shooting Stars este membru fondator a ligii profesioniste de fotbal din Nigeria, fondată în 1972. Shooting Stars a câştigat titlul naţional de cinci ori în istorie, ultimul fiind cucerit în 1999.