”Acest clip a fost filmat în timpul unei reprezentaţii live din aprilie 2015. Din păcate, lucrurile nu au mers conform planului. Clipul este dedicat prietenilor pe care i-am pierdut. Amintiţi-vă de ei”, se arată la începutul clipului melodiei ”Heed the call”.
Pe pagina de Facebook a formaţiei Goodbye to Gravity se regăseşte un mesaj emoţionant. Se rememorează momentul în care trupa pregătea albumul „Mantras of War”. Rock-ul celor de la Goodbye to Gravity s-a spulberat în seara tragediei, în urma căreia şi-au pierdut viaţa 64 de oameni, iar 160 au fost răniţi: „Dragostea pentru muzică pe care o împărtăşeau cei cinci artişti a fost redusă la tăcere.” Iată mesajul integral pe care l-a transmis trupa pe Facebook:
„La aproape un an de la ultima postare de pe această pagină, revenim cu cel mai greu mesaj pe care l-am scris vreodată. Pe vremea aceasta, în 2015, formaţia Goodbye to Gravity se pregătea să lanseze noul disc, intitulat „Mantras of War”. Trupa avea foarte multe planuri: să scoată cele mai ambiţioase videoclipuri din carieră, să ofere concerte excepţionale şi să plece într-un lung turneu naţional, urmat de primul turneu european. Cel mai mult conta muzica, iar băieţii voiau ca aceasta să ajungă la cât mai multă lume.”, scriu reprezentanţii formaţiei pe pagina oficială de Facebook.
„În noaptea de 30 octombrie însă, speranţa s-a transformat în scrum. Aproape tot ce fusese pregătit atunci pentru fani s-a pierdut. Dragostea pentru muzică pe care o împărtăşeau cei cinci artişti, a fost redusă la tăcere. Nu vom mai putea niciodată să ne aşezam în primul rând la concertele lor, pentru a ne bucura de piesele puternice, încărcate cu semnificaţie. Ce putem să facem, însă, este să nu uităm forţa copleşitoare a creaţiei trupei. Este din nou octombrie, un an mai târziu…Încă îi mai plângem pe cei pe care i-am pierdut şi ne amintim de ei şi de ceea ce au lăsat în urmă.”, mai scriu reprezenaţii trupei pe Facebook.
Reprezentanţii trupei reamintesc mesajul piesei „Heed to Call”, despre energia pură a muzicii şi moştenirea nemuritoare a formaţiei „Goodbye to Gravity”.
„
În final, reprezentanţii trupei transmit un mesaj pentru solistul Andrei Găluţ: „(…) Vă invităm să vizionaţi videoclipul de mai jos, realizat în amintirea lui Alex, Mihai, Vlad şi Bogdan, precum şi a tuturor celor pe care i-am pierdut. Gândurile noastre se îndreaptă către Andrei, care luptă în continuare pentru sănătatea sa prin intervenţii chirurgicale şi proceduri de recuperare.”