Incidentul a avut loc luni seară la un reactor de cercetare al Institutului pentru Tehnologia Energiei, în zona montană Halden, în sudul Norvegiei. Scurgerea radioactivă a fost semnalată abia marţi dimineaţă.
Personalul reactorului a fost evacuat, dar unii angajaţi au revenit pentru a remedia defecţiunea.
Problema a fost remediată, scurgerea a fost oprită, nu există victime sau efecte asupra mediului, a transmis Autoritatea norvegiană pentru Protecţie Radioactivă (NRPA).
„Vom investiga circumstanţele producerii incidentului şi faptul că am fost înştiinţaţi abia marţi dimineaţă”, au precizat autorităţile norvegiene.