Prima pagină » Economic » Ikea intenţionează să deschidă al doilea magazin din Bucureşti. Data la care va fi finalizat acesta

Ikea intenţionează să deschidă al doilea magazin din Bucureşti. Data la care va fi finalizat acesta

Ikea plănuieşte să deschidă un al doilea magazin în zona Pallady din Bucureşti până la finele lui 2018, în care va investi peste 80 de milioane de euro, potenţialul pentru România fiind de nouă magazine, a decalrat, marţi, Stefan Vanoverbeke, Retail Manager IKEA pentru sud-estul Europei.
Ikea intenţionează să deschidă al doilea magazin din Bucureşti. Data la care va fi finalizat acesta
Anca Olteanu
01 nov. 2016, 14:02, Economic

Compania de retail mobiliar şi decoraţiuni Ikea intenţionează să construiască magazine în Timişoara, Braşov şi Cluj, oraşele fiind alese în urma potenţialului de piaţă şi al numărului de locuitori, a precizat Stefan Vanoverbeke.

În prezent, în România, portofoliul companiei suedeze include magazinul din zona Băneasa, Bucureşti şi cel care urmează să fie construit, după ce primeşte avizul, în zona Pallady şi care va fi finalizat până la sfârşitul lui 2018. Mai mult, Ikea îşi propune să aibă 13 magazine în sud-estul Europei până în 2025. În 2017 urmează să se deschidă magazinul din Belgrad, apoi cel din Ljubljana.