Prima pagină » Headlines » MEDIAFAX HEADLINES

MEDIAFAX HEADLINES

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri.
MEDIAFAX HEADLINES
Silvana Chiujdea
11 nov. 2016, 14:00, Video

Un deţinut a fost găsit spânzurat în Penitenciarul Arad. Conducerea închisorii a deschis o anchetă

Un deţinut în vârstă de 24 de ani de la Penitenciarul Arad a fost găsit, vineri, spânzurat într-o baie a închisorii, conducerea instituţiei începând o anchetă, în condiţiile în care este a doua oară în ultimele două luni când o persoană încarcerată se spânzură, transmite corespodentul MEDIAFAX.

Poliţistul de la DIPI, care a incendiat un apartament şi a împuşcat doi oameni după o ceartă cu iubita, a fost reţinut – FOTO, VIDEO

După ce s-a certat cu iubita, un poliţist de la DIPI a incendiat un apartament din Piteşti, în noaptea de joi spre vineri, iar la apariţia forţelor de ordine, bărbatul aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a tras 7 focuri de armă, rănind o femeie şi un poliţist, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Metroul va avea program prelungit în seara meciului de fotbal România-Polonia. Când vor pleca ultimele trenuri

Administratorul metroului bucureştean, Metrorex, anunţă într-un comunicat că va prelungi programul de transport vineri seara, după meciul de fotbal România-Polonia.

Protestele anti-Trump au continuat pentru a doua zi în mai multe oraşe din Statele Unite/ REACŢIA lui Donald Trump – FOTO, VIDEO

Protestele împotriva victoriei lui Donald Trump în cursa pentru Casa Albă au continuat pentru a doua zi în mai multe oraşe americane, însă numărul participanţilor a scăzut simţitor comparativ cu ziua precedentă, informează The Associated Press.