Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Daniel Prodan a fost depus în această dimineaţă, în jurul orei 10:00, la Arena Naţională. Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu o pot face astăzi, până la ora 18:00.
O nouă extragere a bonurilor fiscale câştigătoare
Extragerea bonurilor fiscale câştigătoare emise între 1 şi 31 octombrie 2016 este programată duminică, 20 noiembrie 2016. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii, informează Ministerul Finanţelor.
Profesorii au de primit dobânzi de 33,3 milioane lei la salariale plătite prin decizii judecătoreşti
Cadrele didactice sucevene au de primit dobânzi de 33,3 milioane de lei, stabilite prin instanţă, la drepturile salariale din perioada 2008-2011, pe care le-au câştigat prin decizii judecătoreşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Mai multe locuri de muncă vacante în al treilea trimestru din 2016, comparativ cu 2015
Aproape 63,000 de locuri de muncă vacante s-au înregistrat în perioada iulie-septembrie din 2016, cu peste 10,000 mai multe faţă de aceeaşi perioadă din 2015, potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Douăzeci şi şase de răniţi, după ce un individ a incendiat o sucursală bancară din Australia
Douăzeci şi şase de persoane au fost rănite vineri în Australia, după ce un individ a incendiat o sucursală bancară, un martor spunând că a auzit o explozie puternică şi copii ţipând, relatează NDTV.