Femeia s-a dus, duminică dimineaţa, să ia apă de la un izvor din zona lacului Veneţia, aşa cum face de aproape de douăzeci de ani. Când s-a întors spre casă a fost atacată de mai mulţi câini.
„M-au atacat pe la spate, mi-au smuls hainele de pe mine. Erau vreo 15 câini. M-au trântit jos, unul m-a apucat de cap. Nu e prima dată când merg acolo, niciodată nu am mai avut probleme. O bătrână care locuieşte în zonă m-a auzit strigând şi a venit si i-a alungat”, povesteşte femeia.
La locul incidentului a ajuns şi soţul ei, care a sunat la 112. Un echipaj de prim ajutor a preluat femeia şi a transportat-o la spitalul Sfântul Spiridon.
„Pacienta a ajuns la unitatea de primiri urgente prezentând muşcături la nivelul membrelor superioare şi inferioare. Pacienta a fost stabilizată şi internată pe secţia chirurgicală de gardă. Va avea nevoie şi de profilaxie antirabică.”, a declarat prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU SMURD.
Femeia va fi transportată, marţi, la Spitalul de Boli infecţioase.
Vă avertizăm că urmează fotografii care vă pot afecta!