Sursele au declarat pentru MEDIAFAX că familia poliţistului a solicitat despăgubiri de trei milioane de euro pentru tragedia produsă.
Gabriel Oprea a fost chemat miercuri la DNA pentru a i se aduce la cunoştinţă sechestrul impus pe avere în dosarul morţii poliţistului Gigină, din acelaşi motiv fiind chemaţi fiica şi fiul fostulului ministru, după ce Oprea ar fi trecut o parte din bunuri pe numele fiului.
Pe 14 octombrie, preşedintele Klaus Iohannis a avizat începerea urmăririi penale a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină. În prima fază, cererea a fost trimisă Senatului României însă plenul acestei camere a respins-o. Ulterior, sub presiunea protestelor, Gabriel Oprea a demisionat din Parlamentul României, astfel că procurorii au revenit cu o a doua cerere, adresată lui Klaus Iohannis, potrivi legii răspunderii ministeriale.
Potrivit DNA, din probele de la dosar ar rezulta indicii că „încălcând dispoziţiile legale care reglementează însoţirea demnitarilor, ministrul de interne Oprea Gabriel a dispus, pentru sine, să beneficieze de însoţire cu echipaje de poliţie rutieră cu titlu permanent, ca aceste echipaje să fie formate atât dintr-un autoturism de poliţie rutieră (un agent şi un ofiţer de poliţie rutieră), cât şi dintr-o motocicletă a poliţiei rutiere”.
Gabriel Oprea, în calitate de ministru, realiza în medie cinci deplasări zilnice pe parcursul cărora era însoţit de echipaje ale poliţiei rutiere, numărul fiind „de aproximativ trei ori mai mare decât cele realizate în aceeaşi perioadă pentru însoţirea preşedintelui României şi de aproximativ două ori mai mare decât cel corespunzător prim-ministrului, demnitari îndreptăţiţi la însoţire permanentă conform prevederilor legale”, explică DNA.