Prima pagină » Economic » BIO: Petre Daea, ministrul propus pentru Agricultură, şi-a început cariera ca şef de CAP

BIO: Petre Daea, ministrul propus pentru Agricultură, şi-a început cariera ca şef de CAP

Petre Daea, ministrul propus pentru Agricultură, a mai condus acelaşi minister în Cabinetul Năstase, iar cariera şi-a început-o în 1973 ca şef al unei Cooperative Agricole de Producţie (CAP) din judeţul Mehedinţi.
BIO: Petre Daea, ministrul propus pentru Agricultură, şi-a început cariera ca şef de CAP
Dan Straut
03 ian. 2017, 16:51, Economic

După absolvirea Facultăţii de Agronomie din Timişoara, în 1973, Petre Daea (născut în 1949) a intrat ca şef de fermă la Cooperativa Agricolă de Producţie (CAP) Siseşti, judeţul Mehedinţi, iar în perioada 1982-1983 a urmat cursurile Institutul de Pregătire a Cadrelor de Conducere din Economie şi Administraţie. În prezent deţine un titlu de doctor în Agronomie.

În perioada martie 2002 – iulie 2004, Petre Daea a fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, iar în iulie-decembrie 2004 a ocupat funcţia de ministru al Agriculturii. Din 2008, el este parlamentar.

Petre Daea s-a remarcat prin iniţiativa de introducere a pensiilor speciale pentru parlamentari, dar şi prin faptul că a solicitat asigurarea cazării de către Camera Deputaţilor chiar dacă a menţionat apartamente în Bucureşti în declaraţia de avere. Daea a solicitat sume pentru acoperirea chiriei în regim particular. Tot el a gândit proiectul de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari. Potrivit acestuia, iniţiativa a venit „pentru a repara ce a stricat guvernarea Boc”.

„De exemplu, pentru indemnizaţia brută de 7.000 cât este acum, pentru un mandat, pensia este undeva la 1.500 de lei, pentru trei mandate este undeva la 4.000 lei – este suma maximă. Şi în Parlamentul European este această practică. Noi ne-am inspirat din această lege a PE şi deci este de la un mandat până la 3 mandate. Dacă sunt peste 4 mandate, nu mai contează”, şi-a explicat Petre Daea iniţiativa.