Discuţiile cu şefii parchetelor sunt programate să aibă loc luni, în jurul prânzului.
De altfel, ministrul Justiţiei a declarat, vineri, că va avea întâlniri cu procurorul general, urmând să discute şi situaţia Laurei Codruţa Kovesi, în contextul înregistrărilor lui Sebastian Ghiţă şi a dosarului de la parchet.
„E o anchetă în derulare la Parchetul General. Această discuţie o voi avea şi săptămâna viitoare când mă văd cu procurorul general şi cu adjuncţii dumnealui.(…) Atâta timp cât este o anchetă în derulare, pe care o are în acest moment Parchetul General, atâta timp cât respectă prevederile legale, nu văd de ce (n.r.-retragere din funcţie a procurorului şef DNA)”, a răspuns Florin Iordache vineri.
Ministrul Justiţiei a mai susţinut că în România nu mai este nevoie de monitorizare prin rapoarte MCV, precizând că ţara noastră a arătat „progrese remarcabile”.