Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Banat” al judeţului Timiş, în total, în accident au fost implicate trei persoane, două dintre ele având nevoie de îngrijiri medicale, una fiind încarcerată.
Două persoane au fost transportate la spital cu două ambulanţe, fiind conştiente.
“ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui accident rutier în localitatea Dumbrava, pe DN 68 A, între două autotrenuri, unul fiind încărcat cu combustibil lichid uşor (păcură), iar celălalt cu cherestea. Pompierii militari au intervenit pentru descarcerarea persoanei, asigurarea măsurilor de prevenire a unui posibil incendiu şi balizarea zonei împreună cu un echipaj al Poliţiei. Nu a existat risc de explozie”, a arătat ISU “Banat”.
La locul producerii accidentului au intervenit trei autospeciale, dintre care două de lucru cu apă şi spumă, una fiind prevăzută şi cu modul de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi 21 de pompieri.