”În ceea ce priveşte ordonanţa care a fost dată pentru anumiţi lideri politici, pentru o gaşcă de politicieni, cum spunea preşedintele Iohannis – spun cu toată sinceritatea şi responsabilitatea – după ce ieri, fiind deja publică ordonanţa, am stat împreună cu avocaţii mei şi am confirmarea a ceea ce bănuiam: această ordonanţă nu opreşte procesul în care eu sunt implicat, dintr-un motiv foarte simplu. Pe baza unei mărturii sută la sută mincinoasă, obţinută prin presiune de la o doamnă deja condamnată pentru luare de mită, declaraţie contrazisă de alţi martori, eu sunt acuzat de instigare la abuz în serviciu şi fals intelectual. Falsul intelectual rămâne”, a susţinut Dragnea.
Întrebat dacă acuzaţia de abuz în serviciu va fi anulată de OUG, aşa cum a precizat anterior, el a răspuns contrazicând ceea ce a spus anterior: ”Faptul intelectual rămâne, nu văd de ce nu ar rămâne abuzul, dacă tot zice că am instigat la el”.
Social-democratul a precizat că, în acest caz, procesul său merge mai departe, susţinând că prevederea din OUG privind denunţul nu se aplică retroactiv.
”Procesul meu nu se închide, merge mai departe. Este valabil, acea prevedere (privind denunţul, n.r.) nu se aplică retroactiv”, a conchis Dragnea.