Gandul
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a declarat că două persoane aflate în maşina avariată de căderea arborelului au fost rănite.
El a spus că cele două persoane erau ieşite din maşină la sosirea echipajelor de intervenţie şi au fost transportate la spital pentru investigaţii.
Echipele ISU Suceava au intervenit cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare şi SMURD.
Şeful UPU Suceava, Liviu Cîrlan, a declarat că cele două persoane, mamă şi fiu, au suferit contuzii uşoare.
Din cauza vântului puternic, un alt arbore a căzut peste o maşină pe o stradă din Suceava, fără să fie înregistrate victime.
Judeţul Suceava se află sub atenţionare cod galben de vânt puternic până la ora 11.00.