ProSport a stat de vorbă cu Andreas Hniatiuc, preşedintele Asociaţiei pentru Psihologia Sportului şi cu Ioan Popoviciu, psiholog sportiv membru al aceleiaşi asociaţii, specializat pe tenis, pentru a încerca să ofere o explicaţie pentru ceea ce s-a întâmplat la Mamaia.
„Atunci când astfel de ieşiri au un caracter recurent, putem vorbi despre un anumit pattern comportamental, adică o astfel de conduită devine o constantă a vieţii persoanei în cauză. In cazul de faţă, nu a fost consecinţa unui stil personal, ci, mai degrabă, o reacţie necontrolată, ca urmare a impulsului cauzat de emoţii negative, precum furia sau frustrarea, pe care nu a reuşit să le ţină sub control”, Andreas Hniatiuc
Judecarea publică de care a avut parte Ilie Năstase se impune nuanţată. Din analiza celor doi psihologi sportivi reiese faptul că, într-o anumită măsură, jucătorul Ilie Năstase a fost cel prins la mijloc într-o postură în care se impune logica lui “political correctness” .
„Pentru căpitanul-jucător Ilie Năstase nu a fost o întrecere între echipa României şi echipa Marii Britanii, ci o luptă dusă în logica războiului, de tip << Noi versus Ei >>”
“Dintr-un anumit punct de vedere, l-am regăsit pe bancă pe jucătorul Ilie Năstase, cel care a fost obişnuit să creeze scenarii de joc prin care să îşi creeze un uşor avantaj. Cred că şi-a luat rolul extrem de în serios, s-a implicat foarte mult şi automat a intrat în aceeaşi logică în care funcţiona şi ca jucător. Într-un fel, ca şi căpitan nejucător, el tot joacă. Joacă fără rachetă în mână şi atunci apelează şi la jocul emoţional şi la strategii de deconectare a adversarului de la resursele sale mentale pozitive. Tocmai de aceea, fetele noastre l-au văzut ca pe o parte a echipei şi au considerat că le ajută. Pentru căpitanul-jucător Ilie Năstase nu a fost o întrecere între echipa României şi echipa Marii Britanii, ci o luptă dusă în logica războiului, de tip << Noi versus Ei >>”, explică Ioan Popoviciu.
Mecanismul pare instinctiv.
“Interesul fiecărei echipe este să ofere energia pozitivă necesară pentru victorie şi de a diminua energia negativă din jurul echipei. Atacând sau tachinând persoane din echipa adversă nu faci altceva decât să ridici nivelul de intensitate a luptei tuturor celor implicaţi în luptă (atât a jucătoarelor noastre cât şi a adversarelor). In acest foc al declaraţiilor, cei mai temperamentali au reacţionat cel mai rapid, cu declaraţii foarte variate: << suntem victime>>, <
De ce este taxat Năstase, acum?
Citeşte continuarea pe ProSport.ro.