Prima pagină » Știri externe » CDU, partidul Angelei Merkel, a câştigat alegerile regionale în cel mai nordic land din Germania

CDU, partidul Angelei Merkel, a câştigat alegerile regionale în cel mai nordic land din Germania

Uniunea Creştin-Democrată din Germania (CDU) a câştigat alegerile regionale desfăşurate duminică în landul Schleswig-Holstein, situat în nordul extrem al ţării, notează DPA.
CDU, partidul Angelei Merkel, a câştigat alegerile regionale în cel mai nordic land din Germania
08 mai 2017, 09:53, Știri externe

După o prezenţa la urne de 64,2%, CDU a obţinut 32% dintre voturi, potrivit rezultatelor preliminare prezentate luni. Partidul Social-Democrat (SPD), aflat în prezent la guvernare în landul Schleswig-Holstein, a primit doar 27,2% din voturi. Partidul Verzilor a avut 12,9% dintre sufragii, iar Democraţii Liberi (FDP) au înregistrat 11,5%.

Rezultatul este văzut drept un vot de încredere pentru Uniunea Creştin-Democrată, înaintea alegerilor naţionale din 24 septembrie, în condiţiile în care social-democraţii se află pe locul doi în sondaje, la o distanţă de 5-6 procente.

„Sunt cifre care ne enervează foarte mult, ne irită cumplit. Sunt extrem de furios că am pierdut în faţa CDU. Cu toţii ne aşteptam la un rezultat mai bun„, a declarat Martin Schulz, liderul Partidului Social-Democrat.

Alegerile din Schleswig-Holstein au reprezentat penultimul scrutin regional dinaintea alegerilor legislative din septembrie, când cancelarul Angela Merkel va încerca să obţină cel de-al patrulea mandat, în detrimentul liderului SPD, Martin Schulz, fost preşedinte al Parlamentului European.