Gandul
Accidentul a avut loc în preajma localităţii Dobreni. Şoferul în vârstă de 27 de ani s-a angajat în depăşirea unui microbuz, când l-a lovit mortal pe bărbatul care traversa prin spatele microbuzului, transmit reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Giurgiu.
Potrivit sursei citate, pietonul, originar din Bucureşti, nu s-ar fi asigurat atunci când se angajase în traversare.
Şoferul şi un alt pasager din autoturism, tot de 27 de ani, care se afla pe scaunul din dreapta, au fost răniţi uşor şi transportaţi la spital. În acest caz, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, precizează sursele citate.