Cinci diplomaţi ruşi au fost declaraţi personae non gratae şi au primit ordine de părăsire a Republicii Moldova.
Preşedintele Igor Dodon şi-a exprimat nemulţumirea. „Guvernul a comis un gest revoltător în raport cu partenerul nostru strategic Federaţia Rusă. Astăzi, i-a cerut ambasadorului ca cinci diplomaţi ruşi să părăsească teritoriul Republicii Moldova în decurs de 72 de ore. Mă declar profund indignat de această ostilitate afişată a diplomaţiei moldovene şi o condamn în mod categoric„, a declarat Igor Dodon.
„Înţeleg, de asemenea, că aceasta e probabil o comandă care vine din Occident, poate de peste ocean, din partea celor care sunt îngrijoraţi că între Preşedinţia de la Chişinău şi Kremlin în sfârşit s-a creat un dialog constructiv şi eficient. Dar atenţionez cu toată responsabilitatea această guvernare că ea a acceptat să se implice în jocuri geopolitice deosebit de periculoase ale Bruxellesului şi ale Washingtonului în regiune. Jocuri ale structurii militare NATO„, a adăugat Dodon.
MAE rus: Decizia Chişinăului de expulzare a cinci diplomaţi ruşi va primi de o ripostă dură
Decizia Guvernului Republicii Moldova de a expulza cinci diplomaţi ruşi este o lovitură care vizează poziţiile proruse ale preşedintelui Igor Dodon, a declarat Grigori Karasin, adjunct al ministrului rus de Externe, avertizând cu o ripostă „dură”.
„În mod evident, ne gândim la o reacţie, va fi adecvată şi dură„, a afirmat Grigori Karasin, citat de site-ul agenţiei Tass.
„În mod clar, considerăm decizia drept o lovitură dată politicilor de consolidare a relaţiilor între Chişinău şi Moscova, vizând inclusiv poziţiile preşedintelui moldovean Igor Dodon„, a adăugat oficialul rus.