Serviciile de poliţie şi de securitate britanice dispun deja de unele dintre cele mai puternice legi privitoare la supraveghere din lume, cu un control judiciar slab şi critici minore în ceea ce priveşte chestiunile legate de confidenţialitate şi cu un public care, în general, are încredere în guvernul său şi în serviciul public.
Camerele de supraveghere există peste tot, în special în oraşe, unde există relativ puţine restricţii în ceea ce priveşte colectarea de date telefonice sau din online de către guvern. Având în vedere toate aceste măsuri, întrebarea incomodă care se pune se referă la ce mai poate fi făcut în domeniul prevenirii atacurilor teroriste cum a fost cel în urma căruia şi-au pierdut viaţa şapte persoane weekendul trecut, chiar în inima Londrei, scrie Gândul.
Răspunsul la această întrebare rămâne o dilemă pentru mari puteri precum Statele Unite ale Americii, unde eforturile preşedintelui Donald Trump de a restrânge imigraţia din ţările predominant musulmane sunt blocate în instanţe, sau cum ar fi Franţa, ţara din Europa care s-a confruntat cu atacuri teroriste şi mai sângeroase decât Marea Britanie în ultimii ani.
Citeşte continuarea articolului pe Gândul.