Preşedintele Asociaţiei Street Food Revolution, Călin Câmpean, care este şi manager commercial a Street Food Festival, a declarat, sâmbătă, că bucătarii vor primi suport şi şansa de a se concentra pe produs şi nu pe tot ceea ce înseamnă dificultăţi administrative, lipsa furnizorilor şi a locaţiilor de desfăşurare a activităţii.
“Am înfiinţat la Cluj-Napoca Asociaţia Street Food Revolution, prima de acest fel din România, prin intermediul căreia vom forma cadrul legal care să permită dezvoltarea unei culturi gastronomice
Managerul Street Food Festival, Constantin Covaliu, a declarat, la rândul său, că noua asociaţie îşi doreşte să aducă la un loc cei mai buni actori din zona de street food din România şi să dezvolte o reţea cât mai bună, care să ridice calitatea în industria de food şi mâncare stradală.
”Împreună putem fi o forţă mai mare şi putem schimba lucruri care nu sunt în regulă în momentul de faţă, în special din punct de vedere al legislaţiei. Vom alege un board al asociaţiei format din proprietari de food-truck-uri, iar cu taxele achitate vom angaja un avocat şi vom începe demersuri şi pentru un parteneriat cu un consultant pentru a accesa fonduri europene. Împreună vom identifica problemele din acest domeniu şi vom căuta oameni care să ne ofere soluţii”, a afirmat Covaliu.
La lansarea Asociaţiei Street Food Summit din România au fost prezenţi chefi din ţară şi străinătate, printre care chef Foa, dar şi chef Chris Barber, mentor al unor chefi de top, consultant în industria ospitalităţii, fost bucătar al prinţului Charles timp de 11 ani.
Barber s-a declarat plăcut surprins de conceptul de street food din România şi de evoluţia rapidă înregistrată. ”Comparativ cu ce se întâmplă la Londra, diferenţa la nivel de evoluţie este de circa doi ani între România şi capitala Marii Britanii”, a spus acesta.
La Cluj-Napoca se desfăşoară, în perioada 6 – 9 iulie, o etapă din cadrul celui mai mare Street Food Festival din România, turneu culinar care se desfăşoară în mai multe oraşe, printre care Oradea, Iaşi, Sibiu şi Arad, Braşov, Bacău, Alba Iulia şi Timişoara. La eveniment participă peste 60 de vendori specializaţi în mâncarea stradală.