Primul episod al sezonului 7 al ”Game of Thrones” va avea premiera în SUA duminică, 16 iulie, iar în Europa şi România, luni, 17 iulie.
În timp ce cele şase sezoane ale Game of Thrones de până acum au numărat 10 episoade, producătorii executivi ai serialului, David Benioff and D.B. Weiss, au dezvăluit anul trecut că ultimele două sezoane (7, respectiv 8) vor fi mai scurte. Sezonul 7 va avea doar 7 episoade, iar sezonul 8 va avea şase, însă fanii care se tem că nu vor mai avea motive pentru a sta cu sufletul la gură nu au de ce să îşi facă griji.
Nikolaj Coster-Waldau, care îl joacă pe Jaime Lannister, a declarat pentru Entertainment Weekly: “Totul se petrecere cu o viteză mai mare decât sunt obişnuit…multe lucruri care în mod normal ar fi luat un sezon să se întâmple, se vor petrece acum într-un singur episod.”
Premiera sezonului 7 va avea, potrivit unor surse, 59 de minute, iar episodul final al acestui sezon se va întinde pe 81 de minute.
Teoriile cu privire la desfăşurarea acţiunii serialului au început să curgă încă de la încheierea ultimului episod al sezonului 6. Astfel, fanii sunt de părere că Daenerys va ajunge din nou în Westeros, membrii supravieţuitori ai familiei Stark se vor reuni, iar Umbătorii Albi îşi vor începe asaltul asupra sudului. Cu toate acestea, printre marile întrebări care stau pe buzele fanilor se numără: când se va întâlni Daenerys cu regina Cersei? Se va reuni Jon Snow cu Rondul de Noapte? Îl va confrunta Câinele pe Munte?
Luând în considerare că Ed Sheeran îşi va face apariţia într-un rol episod şi că actorul Jim Broadbent va juca un personaj semnificativ, sunt multe personaje care vor face jocurile în noul sezon.
Între timp, până duminică seară, sau luni dimineaţă, fanii se pot delecta cu imagini din galeria foto de mai jos, care îi surprind pe actorii serialului, de la premiera sezonului 7, ce a avut loc în Los Angeles, miercuri seară:
„Game of Thrones” este seria cea mai longevivă, produsă şi difuzată de HBO. Al şaselea sezon a avut o medie de 25 de milioane de telespectatori, ceea ce l-a făcut cel mai vizionat serial difuzat de către postul tv.
Serialul „Urzeala tronurilor”, premiat cu Emmy şi bazat pe romanele lui George R. R. Martin, a fost cel mai piratat serial de televiziune din anul 2015, cu aproximativ 14,4 milioane de downloadări ilegale, conform variety.com.
Dacă episodul final din al cincilea sezon al serialului „Urzeala tronurilor” a generat cea mai mare audienţă din istoria acestui show TV, cu o medie de 8,11 milioane de telespectatori, în SUA, premiera sezonului VI pe HBO a fost privită nu mai puţin de 10.7 milioane de telespectatori.
Încă de la lansare, „Urzeala tronurilor” a devenit un fenomen global şi cel mai iubit serial din istoria HBO. În 2016, serialul a fost cel mai căutat produs de televiziune de pe motorul de căutare Google şi cel mai dezbătut serial pe conturile reţelei de socializare Facebook din Statele Unite.