Prima pagină » Politic » BPN al PSD, convocat oficial după 10 luni. Întrunirea, prezidată de Marian Neacşu, secretarul general al partidului. Dragnea e în concediu

BPN al PSD, convocat oficial după 10 luni. Întrunirea, prezidată de Marian Neacşu, secretarul general al partidului. Dragnea e în concediu

Şedinţa BPN al PSD a început, luni, la ora transmiterii acestei ştiri, aceasta fiind prima şedinţă oficială a acestui for convocată în ultimele 10 luni.
BPN al PSD, convocat oficial după 10 luni. Întrunirea, prezidată de Marian Neacşu, secretarul general al partidului. Dragnea e în concediu
Liviu Dadacus
24 iul. 2017, 12:37, Politic

Şedinţa este prezidată de secretarul general al PSD, Marian Neacşu, care a primit mandat în acest sens, în condiţiile în care liderul PSD, Liviu Dragnea, se află în concediu.

La reuniune a venit prim-ministrul Mihai Tudose, care este şi vicepreşedinte al PSD şi face parte, în consecinţă, din BPN.

Alţi membri ai Guvernului prezenţi la BPN sunt vicepremierii Marcel Ciolacu şi Sevil Shhaideh, care este şi ministru al Dezvoltării şi care va prezenta în şedinţă detalii despre PNDL.

Ultima şedinţă oficială a BPN a avut loc în septembrie 2016 şi a privit validarea listei candidaţilor PSD la alegerile parlamentare.

Dragnea a fost criticat în repetate rânduri de foştii premieri Victor Ponta şi Sorin Grindeanu pentru faptul că exercită conducerea partidului doar prin intermediul unor şedinţe lunare de CExN în care se decid sancţiuni şi se fac excluderi, eludând şedinţa săptămânală a BPN.