Mijlocaşul german a înscris, în minutul 8, singurul gol al meciului Hamburg – Augsburg (1-0), din etapa a doua a Bundesligii. După gol, Muller s-a dus către colţul terenului, sărind de bucurie, dar s-a împiedicat de fanion după o piruetă în aer, lovindu-se la genunchi în cădere. După ce colegii l-au luat în braţe au aflat că s-a lovit, iar clubul a emis un comunicat în care a anunţat perioada de indisponibilitate a mijlocaşului.
„Ce şoc! Nicolai Muller a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat anterior la genunchiul drept şi va lipsi nu mai puţin de şapte luni de pe teren”, este anunţul făcut de către conducătorii celor de la Hamburg, pe Twitter. „Diagnosticul este un mare şoc pentru noi, o lovitură dură în acest debut de sezon şi, desigur, o veste extrem de amară pentru Nicolai”, a declarat directorul sportiv al lui HSV, Jens Todt.
Două meciuri şi un gol a bifat Muller în acest sezon, până la accidentare. Stagiunea trecută, atacantul german a marcat de cinci ori şi a oferit şapte pase decisive în 27 de partide jucate în toate competiţiile la Hamburg. În prezent, Nicolai Muller este cotat la 4,5 milioane de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.com.