Cu puţin timp înainte de 06:00 (01:00, ora României), Phenianul a lansat o rachetă deasupra teritoriului Japoniei.
Racheta a zburat deasupra insulei japoneze Hokkaido, acesta fiind primul proiectil nord-coreean ce a zburat deasupra Japoniei din 1998.
La câteva ore după lansare, biroul prezidenţial al Coreei de Sud a anunţat că avioane militare de tip F-15K au lansat opt bombe de tip MK84 asupra unei poziţii simulate în poligonul de tragere Taeback Pilsung.
În cadrul unei conferinţe de presă, purtătorul de cuvânt al Administraţiei de la Seul a declarat că liderul Coreei de Sud, Moon Jae-in a dorit „să prezinte capabilitatea unor represalii puternice împotriva Coreei de Nord”.
Potrivit unui oficial sud-coreean al ministerului Apărării, toate bombele au fost lansate asupra unei singure ţinte.
„Exerciţiul a reconfirmat capabilitatea forţelor aeriene sud-coreene de a distruge conducerea inamică în caz de urgenţă”, conform oficialului de la Phenian.