Donald Trump a transmis această ameninţare după ce Coreea de Nord a testat duminică, cu succes, o bombă hidrogen, fiind cel mai puternic test nuclear efectuat de Phenian. Această ameninţare a fost percepută ca un avertisment pentru China, principalul partener comercial al Coreei de Nord şi singurul aliat important al Phenianului.
Geng Shuang, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, a criticat poziţia lui Trump, considerând-o nedreaptă pentru China.
”Ceea este este în mod clar inacceptabil pentru noi este că, pe de o parte, lucrăm intens pentru a rezolva problema pe cale paşnică, iar de cealaltă parte, interesele noastre sunt subiectul sancţiunilor şi sunt puse în pericol. Asta este nedrept”, a declarat Geng Shuang, într-o conferinţă de presă, susţinută luni.
O astfel de abordare a Statelor Unite ar fi dezastruoasă dacă ar fi aplicată Chinei, SUA importând lunar bunuri din China în valoare de 40 de miliarde de dolari.
Întrebat dacă Beijingul susţine noi sancţiuni impuse de Consiliul de Securitate al ONU, Geng a precizat că poziţia Beijingului va fi stabilită după discuţiile cu membrii Consiliului de Securitate.
Geng şi-a exprimat nemulţumirea şi faţă de prim-ministrul Australiei, Malcolm Turnbull, care a afirmat că Beijingul este responsabil pentru a influenţa Coreea de Nord, ţinând cont că este principalul partener economic al Phenianului.
”Tot subliniem că nu putem să rezolvăm problema singuri. Avem nevoie ca toate părţile să lucreze în această direcţie”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.