Inspectorul şcolar general din Ialomiţa, Luminiţa Barcari, a fost anunţat, printr-un anunţ transmis de Ministerul Educaţiei Naţionale, că va fi demis, fiind invocat un motiv ce îl vizează pe inspectorul şef şcolar din judeţul Arad.
Ionuţ Gobej şi Florin Bica, neurochirurgii de la Spitalul Colentina, care în luna ianuarie acuzau conducerea că a blocat angajările şi că operaţiile nu se mai pot efectua după ora 15.00, şi-au depus luni demisiile, precizând că personalul secţiei din care fac parte este permanent hărţuit.
Bolnavi în fază terminală, care aveau nevoie urgentă de îngrijire la domiciliu, nu au beneficiat de tratament din partea Casei de Asigurări de Sănătate a Capitalei, în timp ce banii CASMB mergeau către decontarea cheltuielilor pentru pacienţi fictivi.
Coreea de Nord pare că pregăteşte lansarea unei noi rachete balistice intercontinentale, susţin şefi militari din Coreea de Sud, preluaţi de presa sud-coreeană, transmite the Independent.
Ducele şi Ducesa de Cambridge aşteaptă al treilea copil. Reacţia Reginei Marii Britanii
Palatul Kensington a anunţat luni că Ducele şi Ducesa de Cambridge aşteaptă cel de al treilea copil, adăugând că Regina Marii Britanii a fost încântată la auzirea veştii, informează BBC News.