Prima pagină » Știri externe » Cel puţin şase răniţi în urma unui atac sinucigaş la baza aeriană Bagram din Afganistan

Cel puţin şase răniţi în urma unui atac sinucigaş la baza aeriană Bagram din Afganistan

O deflagraţie produsă miercuri la un punct de control al bazei aeriene Bafram de lângă capitala afgană, Kabul, a cauzat mai multe victime, au anunţat autorităţile americane, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.
Cel puţin şase răniţi în urma unui atac sinucigaş la baza aeriană Bagram din Afganistan

Mohammad Asem, guvernatorul provinciei Parwan, a declarat că atacatorul conducea o motocicletă şi a detonat explozibili pe care îi purta asupra lui în momentul în care a ajuns la unul din punctele de control ale bazei.

Răniţi au fost transportaţi la unitatea medicală a bazei aeriene.

Asem a mai precizat că momentan nu există informaţii că printre răniţi s-ar număra şi militari străini.

„O explozie s-a produs în apropierea unui punct de control de la baza aeriană Bagram, la ora locală 17.38 (16.38, ora României)”, se afirmă într-un comunicat al autorităţilor SUA.

„Explozia a cauzat un număr mic de victime”, se mai precizează în comunicat.

Autorităţile au adăugat că incidentul este anchetat.