Cinci persoane au fost rănite, marţi după-amiază, în urma unei explozii urmate de incendiu la o firmă de vopsele din municipiul Orăştie, judeţul Hunedoara, mai multe echipaje de pompieri intervenind pentru a stinge focul, transmite corespondentul MEDIAFAX. UPDATE: Intervenţie de 13 ore pentru stingerea incendiului de la fabrica de prelucrare a vopselelor.
Cinci persoane au fost condamnate la închisoare cu executare în dosarul privind cazurile de sclavie de la Berevoeşti, judeţul Argeş, pedepsele fiind cuprinse între trei ani şi cinci ani şi patru luni. Decizia Curţii de Apel Piteşti este definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Brigada Rutieră a Capitalei anunţă că, miercuri, între orele 8.30 şi 10.30, vor fi impuse mai multe restricţii de circulaţie, în contextul în care, în Capitală, va avea loc un ceremonial dedicat Zilei Pompierilor din România. Seara vor fi restricţii pe Calea Victoriei pentru o procesiune religioasă.
#CentenarulRosu: Drumul spre uitare al Tezaurului român de la Moscova. 100 de ani după (II)
Cloşca cu puii de aur, care cântăreşte nu mai puţin de 18 kg, peste 40.000 de lucrări de artă românească, bani, bijuterii sau 1.300 de picturi. Campania #CentenarulRosu vă oferă în detaliu povestea Tezaurului ajuns în Rusia şi cum se poartă şi azi negocieri pentru a-l readuce acasă.