Prima pagină » Știri externe » Acord post-Brexit | Marea Britanie vrea parteneriat de securitate cu Uniunea Europeană

Acord post-Brexit | Marea Britanie vrea parteneriat de securitate cu Uniunea Europeană

Marea Britanie va propune luni semnarea unui nou acord de securitate cu Uniunea Europeană, post-Brexit, în scopul menţinerii şi intensificării cooperării pentru blocarea "ameninţărilor transfrontaliere din ce în ce mai mari", relatează site-ul agenţiei Reuters.
Acord post-Brexit | Marea Britanie vrea parteneriat de securitate cu Uniunea Europeană

„Tratatul se va axa pe principiile noastre comune şi va trebui să se asigure că parteneriatul nostru are agilitatea de a răspunde ameninţărilor în schimbare cu care ne confruntăm”, arată documente elaborate de Guvernul de la Londra.

Propunerea Londrei intervine la doar câteva zile după un atac terorist comis la metroul din Londra şi soldat cu rănirea a 30 de persoane.

„Avem deja un nivel profund de colaborare cu Uniunea Europeană în materie de securitate şi este în interesul nostru să găsim modalităţi de menţinere”, a argumentat David Davis, ministrul britanic pentru Brexit.

Guvernul Theresa May a elaborat o serie de planuri pentru „viitoare parteneriate” cu UE, în scopul stimulării negocierilor cu Bruxellesul, care în acest moment stagnează.