Prima pagină » Economic » Mihai Tudose: Dimineaţă, am aflat că vrem să naţionalizăm banii universităţilor. Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa: Este o ştire falsă

Mihai Tudose: Dimineaţă, am aflat că vrem să naţionalizăm banii universităţilor. Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa: Este o ştire falsă

Premierul Mihai Tudose a respins, joi, informaţiile vehiculate public potrivit cărora Executivul vrea să naţionalizeze banii din fondurile proprii ale universităţilor pentru a putea plăti salariile cadrelor didactice din acest sector, ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, precizând că e o ştire falsă.
Mihai Tudose: Dimineaţă, am aflat că vrem să naţionalizăm banii universităţilor. Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa: Este o ştire falsă
Gabriel Pecheanu
21 sept. 2017, 14:37, Economic

„Dimineaţă, am aflat că vrem să naţionalizăm banii universităţilor. Domnule Mişa, spuneţi pe această cale că, dacă un domn care candidează la o funcţie de rector vrea să-şi facă campanie, să-şi facă la el în familie cu mesaje de genul ăsta”, a spus Tudose.

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a spus că ”este o ştire falsă”.

„Domnule prim-ministru, este o ştire falsă, am discutat, o să dăm şi un comunicat de presă în acest sens, au ieşit deja domnii Sorin Cîmpeanu şi Mihnea Costoiu să infirme ştirea, să spună că este falsă. Noi am avut discuţii şi cu reprezentanţii universităţilor, cu reprezentanţii Ministerului Cercetării, cu toţi cei din învăţământ, a fost o solicitare a dânşilor de a da posibilitatea să utilizeze o parte din bani pe o destinaţie pe care tot dânşii au ales-o. Deci, dânşii utilizează banii proprii acolo unde doresc, în rest este o ştire falsă care doreşte doar să intoxice opinia publică”, a afirmat Mişa.

Potrivit unei postări pe Facebook, profesorul universitar Marian Preda, de la Facultatea de Sociologie din cadrul Universităţii Bucureşti, a avertizat că Guvernul va naţionaliza banii din fondurile proprii ale universităţilor pentru a putea plăti salariile cadrelor didactice din acest sector.